Afacerea "Ilarion Argatu" - între ocultism, spiritism şi falsă sfinţenie

„Ce stii tu mai băiatule despre sfinţenie? Tu nu ştii că „sfântul” Ilarion Argatu este tămăduitor de farmece?” Acestea au fost cuvintele cu care am fost întâmpinat acum ceva timp în biserica satului Boroaia, de către o femeie în vârstă pe care am întrebat-o ale cui sunt oasele din chivotul aşezat la intrarea în biserică.

Nu contest viaţa pe care a avut-o Ilarion Argatu, deşi mai tot timpul a căutat să le facă pe plac obsedaţilor de farmece, blesteme şi exorcisme. Ceea ce mă frapează este felul în care unii oameni au înţeles să facă o afacere, expunând oase necanonizate pentru plebea care trece pe acolo şi care nu stă să analizaze că ceea ce este acolo nu este decât o excrocherie.

Totul a început atunci când în mintea fiului său, Alexandru Argatu a încolţit ideea de a face o afacere din publicitatea excesivă făcută oaselor tatălui său, oase pe care le-a deshumat în grabă, după împlinirea a şapte ani de la trecerea la Domnul. Cărţile apărute la editura fantomă „Mila creştină” au văzut tiparul tot în cadrul afacerii „Ilarion Argatu”.

Trupul lui Ilarion Argatu a rămas descoperit până în momentul în care Alexandru Argatu şi-a dat seama că trupul putrezit al tatălui său provoacă frică şi naşte dubii prin modul în care arată.


Aşa că, o parte din banii câştigaţi în afacere au fost reinvestiţi într-o raclă asemănătoare cu cea a sfinţilor autentici. Mare mi-a fost mirarea să văd că Ilarion Argatu este deja zugrăvit în icoană şi că poartă în raclă mitră, engolpion, iar mâinile şi picioarele lui sunt aurite.



Nu putem să punem la îndoială deci, calitatea de mare afacerist a lui Alexandru Argatu, dat fiind faptul că banii câştigaţi din afacere sunt reinvestiţi în racle, engolpioane, icoane şi mitre toate pentru trupul tatălui său decedat, pentru ca trupul acestuia să nu mai stârnească dubii şi pentru ca oamenii să vină buluc la noul „sfânt”.

Tomos de canonizare din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu există şi sunt sigur că în opinia lui Alexandru Argatu nici nu e nevoie de aşa ceva. Suntem o societate emancipată, în care marii guru îndeamnă lumea să nu mai asculte de ierarhie, aşa că nu trebuie să ne mire peste câţiva ani o posibilă afirmaţie a urmaşilor acelora care se simt permanent fugăriţi de farmece şi văd în aceşti guru nişte neovrăjitori: „Dacă eu consider că sticla de Coca Cola este sfântă şi izbăvitoare de farmece, mă poate opri un episcop să mă închin ei şi să îi fac eventual şi un acatist?”

Merită să amintesc şi de faptul că însemnările şi meditaţiile lui Ilarion Argatu, culese de fiul său conţin şi o serie de îndemnuri oculte.



Astfel în cartea Răspunsuri duhovniceşti ale Părintelui Ilarion Argatu la întrebările credincioşilor (Ed. Mila creştină, 2006), se vorbeşte despre deschiderea Sfintei Cărţi, care „se face numai după trei zile de post negru. Stai în genunchi, te închini, săruţi Sfânta Evanghelie şi spui: «Doamne arată-mi mie păcătoasa…» (spui dorinţa pe care o ai), apoi te rogi de preot, după ce ai deschis cartea şi ai auzit ce ţi-a căzut să-ţi spună ce trebuie să faci, după citirea Evangheliei, la care ai deschis. Nu o tălmăceşti singur, ca nu ai darul acesta, oricât de înţelept ai fi sau ai crede că eşti.”

Dacă cei care practică aşa ceva susţin că fac parte dintr-o Biserică Ortodoxă, îi anunţ că se înşeală. Asemenea practici sunt de domeniul magiei oculte şi a spiritismului care, se pare, sunt din ce în ce mai prezente în minţile plebei care cere de la Dumnezeu: dezlegare de farmece, dezlegare de blesteme, dezlegare de cununie şi de ce nu dezlegare la minte. Atât îţi trebuie, preot fiind, să aminteşti ceva de canoane sau reguli bisericeşti. Eşti imediat „lovit” de credincioşi cu ignoranţă în cel mai fericit caz. Acelea nu mai sunt la modă, pentru că ele nu pot oferi dezlegare de farmece şi dezlegare de cununii.

În final, nu dorim preotului Alexandru Argatu decât „spor” în afacerea începută şi sperăm ca aceasta să nu fie afectată de criza economică mondială. "Salutăm" de asemenea, apariţia unei noi lucrări a lui Alexandru Argatu, lucrare a cărei copertă o redăm mai jos.